Din obligatiile autoritatilor contractante in vederea atribuirii contractelor de valoare mica rezulta o dilema a carei solutie are relevanta si pentru operatorii economici participanti la procedura de atribuire a contractelor de valoare mica: cum se va atribui concret contractul prin cumparare directa, avand in vedere ca, pe de o parte, autoritatile contractante nu sunt constranse de detaliile procedurale stabilite de legislatia achizitiilor publice, insa, pe de alta parte, au obligatia de a respecta principiile achizitiilor publice?

Contractele de achizitie publica avand o valoare mica, adica o valoare estimata ce nu depaseste echivalentul in lei a 5.000 de euro, reprezinta oportunitati importante pentru societatile comerciale, in special pentru intreprinderile mici si mijlocii si pentru operatorii economici aflati la inceput de drum. Aceasta realitate se explica prin procedura mult simplificata pentru atribuirea acestui tip de contracte si prin faptul ca acestea ocupa un loc important in randul contractelor de achizitie publica. In unele state membre ale Uniunii Europene, contractele de valoare mica au o pondere de peste 90% din totalul contractelor de achizitie publica. Cu toate acestea, atribuirea acestor contracte nu intra sub incidenta prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii. Insa aceasta realitate legislativa nu exonereaza autoritatile contractante de o serie de obligatii.

Cumpararea directa

Procedura care se aplica in cazul in care se achizitioneaza produse , servicii sau lucrari a caror valoare (fara TVA), cumulata pe parcursul unui an, nu depaseste echivalentul in lei a 5.000 de euro este cumpararea directa. In legislatia achizitiilor publice nu exista o reglementare explicita a acestei proceduri de atribuire a contractelor de achizitie publica, ca in cazul licitatiei deschise, licitatiei restranse, dialogului competitiv, negocierii cu sau fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, cererii de oferte sau concursului de solutii.
Potrivit legislatiei romanesti in vigoare, obligatiile autoritatilor contractante in vederea atribuirii acestor contracte se rezuma la:

  •  elaborarea unei note justificative prin care se stabilesc circumstantele de incadrare prevazute de OUG 34/2006 pentru aplicarea procedurii de cumparare directa;
  •  redactarea documentului justificativ prin care se realizeaza cumpararea directa si care se considera a fi baza legala pentru plata (ex: factura fiscala);
  •  obtinerea si pastrarea documentelor justificative care dovedesc efectuarea achizitiei publice;
  •  asigurarea unei utilizari eficiente a fondurilor in procesul de atribuire, promovarea concurentei intre operatorii economici, garantarea nediscriminarii, recunoasterii reciproce si tratamentului egal al operatorilor economici care participa la atribuirea contractului.

Avand in vedere aceste obligatii, se pune intrebarea cum va impaca autoritatea contractanta obligatia de a respecta principiile achizitiilor publice cu faptul ca procedurile stabilite de legislatia achizitiilor publice nu se aplica in aceasta situatie.

Recomandarile Comisiei Europene

Curtea Europeana de Justitie a dezvoltat, prin jurisprudenta sa, o serie de standarde minime de transparenta si nediscriminare pentru atribuirea contractelor de achizitie publica care nu intra sub incidenta legislatiei achizitiilor publice, in special pentru contractele de valoare mica si contractele avand ca obiect servicii din anexa 2B (ex: servicii hoteliere si restaurante, servicii de transport feroviar, servicii juridice, servicii de invatamant etc.).

Pornind de la aceste standarde, Comisia Europeana a publicat, la data de 24 iulie 2006, Comunicarea interpretativa cu privire la legislatia comunitara aplicabila atribuirii contractelor care nu intra sau nu intra in totalitate sub incidenta Directivelor din domeniul achizitiilor publice. Aceasta Comunicare interpretativa reprezinta un minighid recomandat autoritatilor contractante pentru atribuirea corecta a contractelor de achizitie publica mentionate mai sus.

Concret, Comunicarea interpretativa a Comisiei Europene formuleaza recomandari cu privire la asigurarea unei publicitati adecvate si transparente a contractelor care nu intra sub incidenta legislatiei achizitiilor publice, precum si a unei proceduri de atribuire corecta si impartiala a acestora. Nu in ultimul rand, Comunicarea explica modalitatile prin care operatorii economici pot solicita revizuirea impartialitatii deciziilor luate de o autoritate contractanta, in cursul unei proceduri de atribuire.

Publicitatea contractelor de valoare mica

Cum am aratat mai sus, operatorii economici cei mai avantajati de procedura de atribuire a contractelor de valoare mica prin cumparare directa sunt in mod clar intreprinderile mici si mijlocii, precum si societatile comerciale abia infiintate.
Problema acestor operatori economici e insa una de natura informationala. In acest sens, Comunicarea interpretativa a Comisiei Europene subliniaza obligatia autoritatilor contractante de a asigura o publicitate adecvata a acestor contracte. Astfel, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, „principiile tratamentului egal si nediscriminarii implica o obligatie de transparenta care consta in asigurarea, in beneficiul oricarui potential ofertant, a unui grad de publicitate suficient pentru existenta concurentei pe piata”.

Pozitia Comisiei Europene in aceasta privinta este transanta: contactarea unor potentiali ofertanti nu este suficienta. O asemenea abordare selectiva nu exclude discriminarea unor potentiali ofertanti din alte state membre ale Uniunii Europene, in special a operatorilor economici abia intrati pe piata.

Concluzia este neechivoca: singura metoda prin care standardele stabilite de Curtea Europeana de Justitie sunt respectate este publicarea unui anunt suficient de accesibil in vederea atribuirii contractului. Acest anunt trebuie publicat de autoritatea contractanta pentru ca atribuirea contractului sa fie cu adevarat deschisa concurentei.
Comisia Europeana recomanda urmatoarele mijloace de publicitate, pe care le considera adecvate pentru publicarea anunturilor de participare la contractele de achizitii publice de valoare mica:

  •  Internet: propriile pagini de Internet ale autoritatilor contractante sau portaluri special create pentru publicitatea contractelor de valoare mica, precum www.supply2.gov.uk (Marea Britanie);
  •  Monitorul Oficial, ziare nationale specializate in publicarea anunturilor de achizitii publice, precum si alte ziare cu acoperire nationala sau regionala ori reviste de specialitate;
  •  Mijloace locale de publicitate: ziare locale, aviziere etc.;
  •  Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Continutul acestor anunturi poate fi limitat la o scurta descriere a detaliilor esentiale ale contractului de achizitie publica si invitatia de a contacta autoritatea contractanta.
In plus, Comunicarea interpretativa a Comisiei Europene aminteste exceptiile de la obligatia publicarii anunturilor de participare, precum situatiile de extrema urgenta sau contractele care pot fi executate numai de un anumit operator economic din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protectia unor drepturi de exclusivitate. Asadar, exceptiile de la publicarea prealabila a unui anunt de participare prevazute de OUG nr. 34/2006 se aplica, prin analogie, si procedurii de atribuire a unui contract de achizitie publica prin cumparare directa.

Atribuirea contractelor de valoare mica

In ceea ce priveste atribuirea acestor contracte, Comisia Europeana evidentiaza principiul garantarii unei proceduri corecte si impartiale, in vederea asigurarii unor conditii concurentiale corecte pentru toti operatorii economici interesati de contract. Mijloacele sugerate de Comisie in acest sens pot fi sintetizate astfel:

  •  descrierea nediscriminatorie a obiectului contractului;
  •  accesul egal al operatorilor economici din toate statele membre ale Uniunii Europene;
  •  recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si altor dovezi ale calificarilor formale;
  •  termene-limita rezonabile;
  •  abordare transparenta si obiectiva.

Nu in ultimul rand, Comisia Europeana subliniaza importanta posibilitatii de a contesta procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica de valoare mica, in vederea garantarii efective a standardelor minime de corectitudine si transparenta.

Din cele prezentate rezulta ca, desi nu sunt constranse de procedurile tehnice detaliate stabilite de legislatia achizitiilor publice, autoritatile contractante nu pot atribui contractele de valoare mica fara asigurarea unei concurente reale intre operatorii economici. In practica, aceasta realitate se poate traduce astfel: autoritatile contractante nu sunt obligate sa aplice legislatia achizitiilor publice, dar sunt obligate sa identifice si sa aplice mijloacele si metodele adecvate pentru atri-buirea contractelor de valoare mica.

De real ajutor pentru autoritatile contractante romane si pentru potentialii ofertanti ar fi crearea unui portal de publicitate a contractelor de valoare mica, dupa exemplul celui din Marea Britanie. O initiativa in acest sens a Agentiei Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice sau/si a Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie ar fi cu siguranta salutara.

Articole similare

Confidențialitate vs. transparență și termenul de contestare în achiziții publice. Armistițiul CJUE

Iulia Vass Alexandra Mititelu   Prin Hotărârea din data de 17 noiembrie 2022 pronunțată în Cauza C-54/21, Curtea de la Luxemburg a antamat o problemă spinoasă în materia remediilor în achiziții publice – conflictul juridic dintre obligația respectării confidențialității ofertelor, pe de o parte, și obligația de a asigura transparența procedurilor, prin acordarea accesului la …

Citește articolul

Instanțele au început să respingă acțiunile pentru acoperirea prejudiciilor formulate de autorități ca urmare a contestațiilor respinse

În luna martie 2022, O.U.G. nr. 26/2022 a introdus obligația autorităților/entităților contractante de a efectua demersurile necesare pentru reținerea cauțiunilor constituite la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de către contestatori. Scopul acestor acțiuni este de a acoperi prejudiciile create de întârzierile înregistrate în finalizarea procedurilor de atribuire. După mai bine de jumătate de …

Citește articolul