In M.Of. nr. 373 din data de 28 mai 2015 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 367/2015 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004.

Hotararea aduce modificari si completari normelor de aplicare a Codului fiscal, in principal in materia impozitului pe venit, taxei pe valoarea adaugata si accizelor.

In materia IMPOZITULUI PE VENIT:

  • se prevede in mod explicit faptul ca veniturile obtinute de persoanele fizice sub forma bacsisului reprezinta venituri din alte surse, impozabile conform prevederilor Codului fiscal;
  • se introduc reguli cu privire la momentul de la care se acorda scutirile de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, modul in care se acorda aceste scutiri, precum si documentele ce trebuie prezentate pentru a beneficia de scutire;
  • se introduc norme privind modalitatea in care se recalculeaza venitul realizat din cedarea folosintei bunurilor in raport cu contributiile de asigurari sociale de sanatate datorate.

In domeniul TAXEI PE VALOAREA ADAUGATA:

  • se prevede faptul ca bacsisul care ramane la dispozitia operatorului economic inregistrat in scopuri de TVA (i.e. bacsisul care nu se distribuie salariatilor), este supus cotei standard de TVA de 24%, TVA determinandu-se in acest caz prin aplicarea procedeului sutei marite;
  • se detaliaza bunurile alimentare pentru care se aplica cota redusa de TVA de 9% in considerarea codurilor din nomeclatura combinata a Tarifului vamal comun si se introduc reguli privind aplicarea cotei reduse de TVA de 9%:

(i)      in cazul cazarii cu demipensiune, cu pensiune completa sau cu „all inclusive”, cota de 9% se aplica asupra pretului total al cazarii, care poate include si bauturi alcoolice;

(ii)    cota redusa de TVA de 9% se aplica pe tot lantul economic de la productie pana la vanzarea catre consumatorul final de catre toti furnizorii, indiferent de calitatea acestora, respectiv, producatori sau comercianti, cu exceptia anumitor bunuri pentru care, din cauza naturii lor, furnizorul trebuie sa faca dovada ca sunt utilizate pentru prepararea alimentelor destinate consumului uman sau animal in vederea aplicarii cotei reduse; daca furnizorul nu poate face dovada, acesta va aplica cota de TVA de 24%, indiferent daca pentru o livrare ulterioara se va aplica cota redusa de 9%;

(iii)   in cazul comercializarii unui pachet care cuprinde bunuri supuse atat cotei de TVA de 9% cat si cotei de TVA de 24%, la un pret total, se aplica cota de TVA corespunzatoare fiecarui bun, daca bunurile pot fi separate; in cazul in care bunurile nu pot fi separate, se aplica cota standard de TVA de 24%.

In domeniul ACCIZELOR:

  • sunt aliniate regulile privind calculul accizelor prin raportare la dispozitiile din Codul fiscal care prevad valoarea in lei a accizelor;
  • se stabileste ca solicitarea privind restituirea accizelor va fi solutionata de catre autoritatea fiscala teritoriala, fara implicarea autoritatii vamale teritoriale;
  • se prevede ca locurile aferente operatorilor economici care constituie si mentin exclusiv stocuri de urgenta de rezerve de titei si de produse petroliere, se autorizeaza ca un singur antrepozit fiscal de depozitare pentru fiecare operator economic in parte, indiferent de numarul de locuri de depozitare pe care acesta le detine;
  • se modifica garantiile ce trebuie constituite de antrepozitarii autorizati, noile valori fiind stabilite in lei.

Articole similare

Noi praguri valorice in achizitii publice, achizitii sectoriale si concesiuni

In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L din data de 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2495, nr. 2023/2496, nr. 2023/2497 si nr. 2023/2510 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE si 2009/81/CE, ale Parlamentului European si ale Consiliului, in ceea ce priveste pragurile de aplicare pentru …

Citește articolul

O noua documentatie standard pentru achizitiile publice/sectoriale de produse

In M. Of. nr. 803 bis din data de 6 septembrie 2023 a fost publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice nr. 1554/2023 privind aprobarea structurii si continutului Documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala de produse (Ordinul). Ordinul aproba structura si continutul documentatiei standard de atribuire a contractului de achizitie publica/sectoriala …

Citește articolul