VASS Lawyers repeta performanta de anul trecut si castiga inca o data aprecierea mediului de afaceri din Romania primind, la data de 24 octombrie 2013, distinctia „Echipa Anului in Achizitii Publice”. Premiul a fost acordat in cadrul evenimentului „Gala Premiilor AvocatNet.ro”, selectia fiind realizata de catre un juriu format din reprezentanti de marca ai business-ului romanesc, precum Daniel Nicolescu – Director General PayU, Toader Paleologu – Profesor, MP, Fondatorul Casei Paleologu pentru Studii diplomatice si Umaniste, Anca Bidian – Owner Kiwi Finance, Mihai Baciu – Owner at Agrafa Print Services & Tiparituri.ro sau Catalin Gavra – CEO at Perpetuum Lease. In procesul de evaluare a firmelor de avocatura au primat realizarile si proiectele derulate in cursul anului 2012, dar si abordarea inovativa, contextul de piata, abilitatile de gestionare a proiectelor si satisfactia clientilor.
Astfel, VASS Lawyers reconfirma calitatea serviciilor juridice oferite in acest domeniu complex si in continua evolutie. Mai mult, completeaza seria de premii internationale pentru practica de achizitii publice, acordate de forumuri internationale precum Legal500, Corporate Intl Magazine Global Award, ACQ Country Awards si Global Law Experts.
In perioada 2012-2013, VASS Lawyers a derulat numeroase proiecte de anvergura in domeniul achizitiilor publice si PPP, cu o atentie pronuntata asupra proiectelor finantate din fonduri europene. Acestea au variat de la consultanta juridica, la reprezentare in fata organelor administrativ-jurisdictionale sau instantelor judecatoresti competente. Dintre aceste proiecte, s-a detasat prin valoare totala si complexitate consultanta juridica acordata unei importante companii internationale din domeniul constructiilor privind o serie de proceduri de achizitii publice, cu o valoare estimata cumulata de 484 milioane Euro.
AvocatNet.ro, organizatorul evenimentului „Gala Premiilor AvocatNet.ro”, este liderul cotidienelor juridice din Romania. In aceasta calitate, premiaza anual cele mai bune rezultate obtinute de firmele de avocatura si de companiile de consultanta romanesti.